Un accident rutier a avut loc duminică, 23 februarie, pe Drumul Național 15B, în apropierea satului Pluton, comuna Pipirig, județul Neamț. Un bărbat în vârstă de 72 de ani, domiciliat în județul Iași, care se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, iar vehiculul a ieșit de pe carosabil. Mașina s-a oprit între doi copaci, în pădurea de fagi de la marginea drumului.

În momentul impactului, pe scaunul din dreapta șoferului se afla o femeie în vârstă de 77 de ani, tot din județul Iași. În urma accidentului, ambii ocupanți ai autoturismului au suferit multiple traumatisme.

Martorii accidentului, alți participanți la trafic, au intervenit rapid și i-au ajutat pe cei doi să iasă din autoturismul care rămăsese parțial suspendat între copaci. La scurt timp, la fața locului au ajuns echipele de intervenție.

Pentru acordarea primului ajutor și extragerea în siguranță a victimelor, au fost mobilizate două echipaje de pompieri, care au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului. De asemenea, la locul incidentului a fost trimis și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), Punctul de lucru Pipirig.

Echipajele medicale le-au acordat îngrijiri medicale de urgență celor doi septuagenari, după care aceștia au fost transportați la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Târgu-Neamț pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

În paralel cu intervenția echipelor de salvare, polițiștii rutieri au efectuat verificările necesare pentru stabilirea cauzelor accidentului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.