Bilanț tragic și victime în stare gravă la Roman

Accident Felești Neamț: 4 morți, 3 răniți grav – starea pacienților de la Spitalul Roman

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Starea pacienților implicați în accidentul de la Felești

Așa cum relata toată presa locală și centrală,  în seara zilei de 26 martie,  la Felești, comuna Dulcești, din cauza inconștienței unui conductor auto, care a făcut o depășire, pe linie continuă, s-a produs, cea mai mare tragedie rutieră, din ultimii ani, soldată cu decesul a doi conducători auto și a altor două persoane, cu vârste de 27, respective 39 de ani. Alte 3 persoane au fost transportate la CPU al Spitalului Municipal de Urgență(SMU) Roman.

Conform unui comunicat de presă al Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, din ziua de 26 martie, starea pacienților transportați la unitatea sanitară din Roman a fost foarte gravă. Potrivit sursei citate la ora 8,52 când a fost anunțat accidentul, prin apel la serviciul unic de urgență 112,, din accident, în final, au rezultat 7 victime.

La ora 19,30 s-a declanșat Planul Roșu și la locul solicitării s-au deplasat echipaje  ale SAJ Neamț de la Substația Roman, 1 echipaj  TIM(Terapie Intensivă Mobilă) și 1 echipaj EPA( echipaj de prim ajutor).

Din cele șapte victime, patru au fost incarcerate”, a declarat dr. Dorice Albu, managerul SAJ Neamț. Despre starea victimelor, managerul SAJ Neamț a făcut și alte câteva precizări arătând că victima de sex feminin, în vârstă de 68 de ani a fost diagnosticată cu TCC acut grav și politraumatism cauzat de implicarea într-un accident rutier. ”Victima a fost preluată de un echipaj EPA și predată la CPU Roman.

Sugarul de 5-6 luni a fost diagnosticat cu politraumatism  prin accident rutier, micuțul având arsuri la nivelul capului, toracelui, abdomenului, membrelor superioare și inferioare și căilor aeriene. Victima intubată și ventilată mecanic a fost preluată și transportată de echipaj TIM și ulterior predată la CPU Roman”, a declarat dr. Dorice  Albu.

Ce spun și medicii de la CPU Roman  

Dr. Maria Tălmăcel, medic urgentist la CPU Roman,  a declarat și ea colegilor de la ”RomanTV” , în cursul serii de 15 martie,  despre constatările doctorilor de gardă,  legate de starea pacienților aduși la SMU Roman, după acest tragic accident, afirmând că,  dintre pacienții transportați la Urgențe, starea cea mai gravă este cea a sugarului.

”Sugarul în vârstă de 5 luni este în stare deosebit de  gravă, cu politraumă, cu arsuri de gradul  I, II și III pe aproximativ 35% din suprafața corporală. A fost intubat, investigat imagistic și ulterior transferat către Spitalul de copiii <<Grigore Alexandrescu>>, din București. Pacienta de 17 ani, conștientă și cooperantă a fost diagnosticată cu TCF(traumatiusm cranio-facial) și cu fractură de antebraț drept.

Pacienta de 68 de ani era conștientă, cooperantă, fiind diagnosticată și ea cu politraumă, cu traumatism cranio-facial, contuzie toracică, fractură membre superioare. Ea rămâne internată pe Secția de chirurgie”, a adăuga dr. Maria Tălmăcel.

Reamintim și faptul că în urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Trifești, conducea un autoturism, din direcția Dulcești către Horia, pe un sector de drum în curbă la dreapta, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism, ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Văleni.

Iresponsabilitatea șoferului care a încălcat atât de grav regulile de circulație a produs o tragedie de o asemenea dimensiune, care a constat în pierderea atâtor vieți omenești și probleme grave de sănătate celorlalte victime.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE