La vârsta de doar 72 de ani, cel care în zonă era supranumit ”tatăl podurilor”, inginerul constructor Biciușcă Neculai, a încheiat ”socotelile cu viața” mult, mult prea devreme.
Exact în seara de Inviere a făcut un accident vascular cerebral, care i-a adus sfârșitul, deși era un om precaut și grijuliu cu starea sa de sănătate.
Născut în 23 ianuarie 1953, Biciușcă Neculai a terminat Facultatea de Construcții Industriale din cadrul Institutului Politehnic Iași, promoția 1977. Repartizat în producție, așa cum, se întâmpla în vremea regimului trecut, a știut să-și facă exemplar meseria.
După Revoluție s-a privatizat conducând firma ”Occidental Construct” și continuând seria construcțiilor industriale și civile.
”Ne mândrim cu faptul că tata era recunoscut ca unul din marii specialiști ai domeniului și faptul că atât timp cât a profesat a construit peste 40 de poduri, respectiv toate cele amplasate în zona noastră.
A fost un tată extraordinar și un soț exemplar, care ne-a înconjurat cu toată atenția și dragostea sa. Deși era un om extrem de cumpătat și atent cu sănătatea personală, exact când ne făceam planuri să sărbătorim împreună Sfintele Paști s-a întâmplat nenorocirea.
Considerăm că nu doar familia noastră a pierdut un om drag, ci și comunitatea căreia tata și-a dedicat întreaga viață”, a mărturisit cu durere în suflet și parcă peste puterea lui de înțelegere, fiul său George Biciușcă, consilier local, familia sa formată din 4 copii și 7 nepoți se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum, acela fără întoarcere.
Singura consolare a familiei, dacă se poate vorbi de așa ceva, la moartea unei persoane apropiate, este faptul că la români există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile Raiului, pentru cei care părăsesc această lume zbuciumată. Aceste uși vor rămâne deschise până în Duminica Tomei.
Se spune că cei ce mor de Paşte sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în Rai. Tot de Paște există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.
Și Neculai Biciușcă îi va proteja pe cei cărora le-a avut grijă o viață de om. De altfel soția sa, Maria Biciușcă, este una dintre cele mai credincioase ființe, fiind cea care realizează de ani de zile la postul local de televiziune ROMAN-TV emisiuni cu caracter religios.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 12,00 la Cimitirul ”Eternitatea” din Roman, unde sunt așteptați toți cei care vor dori să-l conducă pe ultimul drum, pe inginerul Neculai Biciușcă.
Dumnezeu să-l odihnească în liniște!