Comunitatea din Roman este în doliu după trecerea la cele veșnice a inginerului Iftimie Neculai, fost director al Colegiului „Petru Poni” și consilier local timp de două mandate.
Inginerul Iftimie Neculai a trecut la cele veșnice la vârsta de 79 de ani, în zi de mare sărbătoare, 14 octombrie – Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. După o suferință îndelungată, acesta s-a stins în Secția Interne a Spitalului Municipal de Urgență Roman, sub îngrijirea medicului Loredana Ghercă, la ora 9:30, chiar în timpul Sfintei Liturghii.
Un om de școală și credință
Pr. Florin Țuscanu a vorbit despre momentul trecerii la Domnul a celui care a condus ani la rând Colegiul „Petru Poni”, considerând că plecarea sa într-o zi sfântă este o lucrare a lui Dumnezeu.
„Este știut că fiecare întâmplare din viața noastră are o latură ascunsă, care este voia lui Dumnezeu. Și de această dată, Cel de Sus a avut un plan mare cu omul Iftimie Neculai, dacă l-a chemat în Ceruri chiar în ziua hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Nașterea, viața și plecarea din această lume sunt toate în mâna bunului Dumnezeu. Toate sunt o taină”, a spus părintele Țuscanu.
Profesor respectat și director apreciat
Născut la 3 februarie 1946, în comuna Ion Creangă, Neculai Iftimie a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.
Și-a început cariera didactică în anul 1978, la Liceul nr. 3 din Roman, actualul Colegiu Tehnic „Miron Costin”, unde a activat până la pensionare, în 2011. Colegii îl descriu drept „un om de o rară bunătate, mereu dispus să ajute și să îndrume”.
Ca director al Colegiului Național „Petru Poni”, a lăsat în urmă proiecte solide și o reputație de manager dedicat, care a muncit „cu grijă și cu suflet pentru fiecare detaliu al școlii”.
Viață de familie marcată de pierderi grele
Căsătorit cu Mariana Iftimie, inginerul a avut un fiu, Ciprian, chemat la Domnul în urmă cu patru ani, în urma unui stop cardiac – o pierdere care le-a schimbat profund viața.
Apropiații spun că, de atunci, sănătatea lui Neculai Iftimie s-a șubrezit, dar a rămas un om credincios și curajos până la final.
Implicare civică și respect public
Inginerul Iftimie Neculai a fost și consilier local în Roman, ales pe listele PD-L, între anii 2008–2016, perioadă în care s-a implicat activ în susținerea sistemului de educație și în proiecte comunitare.
Ultimul drum
Corpul neînsuflețit al regretatului dascăl va fi depus marți, 15 octombrie, la capela Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Roman, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2025, la ora 13:00, la Cimitirul „Eternitatea” din Roman.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i lumineze sufletul!

