Astăzi, în Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, a avut loc prima parte a întâlnirii regionale organizate în cadrul programului „Guvernanță, Performanță și Transparență: Roadmap AMEPIP”, dedicat reprezentanților întreprinderilor publice și autorităților publice tutelare.

Evenimentul, organizat de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), se desfășoară în perioada 10–11 martie 2026 și reunește reprezentanți ai autorităților publice locale și ai întreprinderilor publice din regiune.

 Din partea AMEPIP participă Bogdan Stănescu, vicepreședinte AMEPIP, alături de specialiști ai agenției.

La deschiderea evenimentului a fost prezent subprefectul județului Neamț, Iulian Jugan, alături de administratorul public al județului Neamț, Lucian Micu.

„Aceste întâlniri sunt importante pentru a discuta despre modul în care funcționează societățile cu participare publică și despre soluțiile necesare pentru a le face mai performante și mai transparente. Întreprinderile publice trebuie să funcționeze eficient, responsabil și în beneficiul comunităților pe care le deservesc”, a declarat subprefectul Iulian Jugan.

Programul include prezentări privind cadrul normativ actualizat în domeniul guvernanței corporative, procedurile de selecție și evaluare a administratorilor și directorilor, precum și stabilirea indicatorilor de performanță.

Ce reprezintă  AMEPIP?

Prin activitatea sa, AMEPIP are un rol esențial în monitorizarea și evaluarea modului în care societățile comerciale cu capital de stat și autoritățile publice tutelare respectă principiile guvernanței corporative. Instituția contribuie la profesionalizarea managementului în întreprinderile publice, la stabilirea unor indicatori de performanță clari și la consolidarea unor mecanisme transparente de administrare, în beneficiul unei utilizări eficiente a resurselor publice. Grupul țintă este format din autorități publice tutelare centrale și locale, unități administrativ-teritoriale, reprezentanți ai întreprinderilor publice, membri ai consiliilor de administrație și personal de specialitate din structurile de guvernanță corporativă.

„Implementarea corectă a principiilor de guvernanță corporativă este esențială pentru funcționarea eficientă a întreprinderilor publice și pentru creșterea încrederii cetățenilor în modul în care sunt administrate resursele publice. Consiliul Județean Neamț susține acest proces de eficientizare administrativă și consideră că dialogul dintre autorități, instituții de reglementare și structurile de conducere ale întreprinderilor publice este esențial pentru creșterea performanței și a transparenței”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.