La nivelul întregi țări și în județul Neamț în cursul zilei de marți, 15 iunie, s-a desfășurat și examenul de titularizare în învățământ, în condițiile în care există o veritabilă ”nebuloasă” în ceea ce privește majorarea numărului de ore pentru cadrele didactice, de la 18 la 20 ore pe săptămână și în cazul profesorilor cu gradul didactic I și cu peste 25 de ani vechime de la 16 la 18 ore.
Președinta Comisiei de mobilitate a personalului didactic, inspector școlar general adjunct, Dana Păiuș, a declarat pentru ”Monitorul de Roman” care este situația înscrierii și prezentării candidaților din județul Neamț la acest examen.
”La concursul de titularizare din acest an s-au înscris 811 de candidați, fiind invalidate 14 dosare, din diverse motive.
La ora 9,00 s-a constatat că absentează 80 de candidați.
Examenul de titularizare din acest an se organizează în 3 centre din Piatra Neamț: centrul 1 este organizat la Colegiul Tehnologic SPIRU HARET, al doilea centru la Școala Gimnazială Nr.2 Piatra Neamț și al treilea centru la Colegiul Tehnic Forestier, în funcție de disciplinele la care dau examen.
În fiecare sală de eaxmen este obligatoriu să fie câte 3 supraveghetori. Rezultatele finale vor fi afișate pe 2 iulie”, a precizat Dana Păiuș., care a adăugat faptul că la nivelul județului Neamț candidații încearcă să se titularizeze pe 50 de discipline.
Situația la nivel național
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2025) a constat în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise.
Proba scrisă s-a desfășurat, potrivit unui comunicat de presă al MEC, marți, 15 iulie, începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din municipiul București. Arondarea disciplinelor de concurs a fost anunțată de fieacre inspectorat școlar pe site-ul propriu.
La această probă au participat candidații care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5.
În această situație sunt peste 39.700 de candidați, dintre care peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
”Precizăm faptul că, inițial, s-au înscris peste 41.300 candidați, dintre care peste 7.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.
În perioada de înscriere candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe.
La nivelul întregi țări 33 de candidați au susținut probele în condiții special(din motive de sănătate n.r) ca și în cazul examenelor la care au participat elevii.
În cadrul concursului au fost testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialităţii, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.
Subiectele pentru cele 119 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naţionale şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi vor fi publicate în cursul zilei de 15 iulie, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru susținerea probei scrise la discipline precum:
- disciplina specifică pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română, peste 8.300 de candidați;
- disciplina specifică pentru învățământul primar cu predare în limba română, peste 6.100 de candidați;
- educație fizică și sport – profesori, peste 3.600 de candidați;
- limba și literatura română, peste 2.300 de candidați;
- limba engleză, peste 2.000 de candidați.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline. Așa cu aminteam primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 22 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.
Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 22 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 23 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 30 iulie.
Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Ce spun sindicatele despre examenul de titularizare
In condițiile în care Guvernul a anunțat intenția de a mări norma didactică, reprezentanții sindicatelor au participat la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan și Ministrul Educației și Cercetării în care s-a discutat despre aruncarea în haos a întregului sistem de educație.
” Am atras atenția că în sistemul de educație va apare o mare, mare problemă pentru faptul că mișcarea personalului didactic este aproape de final, ținând cont de faptul că școala începe la 1 septembrie.
Din câte am aflat noi întreaga procedură de încadrare în învățământ ar urma să fie reluată de la zero, în condițiile în care se va aplica prevederea de majorare a normei didactice cu 2 ore.
La întâlnirea de care am vorbit nu a contat în fața primului ministru nici un argument al nostru, legat de consecințele aruncării în aer a sistemului de educație, care și așa avea probleme mari și până acum.
Nici un argument adus de noi ca reprezentanți ai sindicatelor din educație nu a stat în picioare în fața primului-ministru, Ilie Bolojan, iar ministrul David nu a avut nimic de zis. Nici măcar că norma didactică este stipulată prin Legea Educației, care este o lege organică și nu poate fi modificată prin ordonanță de urgență.
I-am spus premierului că nu noi, sindicatele, am creat acest haos în sistem.
Din informațiile pe care le deținem ar urma ca fiecare director de școală să prezinte ISJ două variante de încadrare( cu norma de 18 ore și cu normă de 20 ore n.r.).
Aceasta presupune că după clarificările MEC se va relua în întreaga țară întreg procesul de normare”, a declarat în exclusivitate pentru ”Monitorul de Roman”, Ionel Hociung, care mai acuză și faptul că nici un guvernant nu a luat în calcul stresul examenelor, dar și a faptului că pierderea locului de muncă va însemna ruinarea sănătății a mii de oameni din sistem.

