A început decolmatarea albiei pârâului Cuejdi

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Timp de o lună, primăria pietreană desfășoară o amplă acțiune de decolmatare și igienizare în albia pârâului Cuejdi de pe raza municipiului. Activitățile se derulează pe tronsonul cuprins între Kaufland-Orion (zona podului Erou Bucur) și Piața Centrală, pe o porțiune ce are o lungime de 2,2 km.

Conform programării lucrărilor, pe sectorul complet betonat al albiei se va acționa cu 7 utilaje ale societății Publiserv atât în albia minoră, cât și în abia majoră a pârâului. Se estimează că de pe acest tronson, cuprins între podul de la Orion și Piața Centrală (2,2 km), va fi colectată și transportată o cantitate de peste 2.000 de metri cubi de aluviuni și de materiale care îngreunează curgerea liberă a apei.

„În primăvară am realizat o intervenție similară, însă ploile abundente din timpul verii și cele două episoade de inundații au adus din nou aluviuni în albie. Aproximativ 2.000 de metri cubi de depuneri vor fi îndepărtați, pentru ca apa să circule normal și pentru a preveni problemele viitoare. Am așteptat momentul potrivit pentru această lucrare, deoarece intervenția în plină perioadă de precipitații ar fi însemnat risipă de bani și eforturi repetate. Intervenim acum responsabil și eficient, pentru siguranța și liniștea comunității noastre”, a spus Adrian Niță, primarul municipiului Piatra-Neamț.

O astfel de operațiune de decolmatare a fost desfășurată pe cursul Cuejdiului și în cursul anului 2024, iar în primăvara acestui an a fost executată o intervenție de igienizare, lucrare realizată, însă, doar la nivelul albiei majore a pârâului.

Articole similare

spot_img

RECENTE