8 februarie 1859 va rămâne în istoria românilor drept ziua în care Bucureștiul l-a întâmpinat pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite, cu o explozie de bucurie și entuziasm popular. Jacques Paumay, trimisul belgian, surprinde în relatarea sa către ministrul de Externe al Belgiei, A. Vrière, imaginea vie a unei capitale aflate în culmea exaltării. Documentul, expediat la 10/22 februarie 1859, ne oferă o frescă autentică a festivităților prilejuite de venirea domnitorului în Valahia.
„De la ora 10 dimineaţa, întinsa cîmpie de la Băneasa, situată dincolo de una din barierele Capitalei, era invadată de lume, trăsuri şi o mulţime de călăreţi; a fost ridicat un cort în care autorităţile militare şi civile, membrii municipalităţii şi conducătorii diferitelor corporaţii îl aşteptau pe domnitor pentru a-i oferi urmînd un vechi obicei, «pîine şi sare». Șase sute de miliţieni au fost mobilizaţi.
Toate casele din oraş erau pavoazate; pretutindeni drapele, ghirlande de flori, pretutindeni această deviză scrisă cu caractere mari: Unirea face puterea.
După sosire, principele s-a întreţinut cîteva clipe cu ministrul de Interne, domnul Golescu, apoi, după ce a adresat cîteva cuvinte conducătorilor corporaţiilor, a urcat într-o trăsură de gală, avînd în dreapta sa pe domnul Golescu (fără îndoială datorită unei stîngăcii a acestuia din urmă) şi a traversat astfel întregul oraş escortat de trupe, boierime şi popor, în zgomotul celor mai vii aclamaţii şi în mijlocul unei ploi de buchete care erau aruncate din toate părţile asupra trăsurii sale.
El s-a dus direct la Camera legislativă, unde a fost primit de cler, miniştri şi deputaţi (…).
Se poate evalua la 100.000 numărul persoanelor care au însoţit pe tot parcursul cortegiul, domnind cea mai mare dezordine, iar jandarmeria şi poliţia nu au putut ţine mulţimea la respect. Strigătele de: Trăiască Cuza, Trăiască domnul nostru, Trăiască Alexandru, Trăiască Unirea etc., nu au încetat nici o clipă.
În sala deputaţilor, ropote de aplauze au acoperit vorbele principelui; în sfîrşit, peste tot, i-au fost făcute cele mai vii demonstraţii; poporul, mai ales, este într-o stare de entuziasm fără egal.
Seara, Alteţa Sa a fost la teatru, unde s-a prezentat în limba română o piesă de circumstanţă, cea mai entuziastă primire salutînd prezenţa sa”.
(Din Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană. Documente externe, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pp. 402-403)
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intrat în București prin zona Băneasa, unde a fost întâmpinat cu tradiționala pâine și sare, în mijlocul unei mulțimi de peste 100.000 de oameni care îl aclama cu entuziasm.
În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus solemn jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane din București, angajându-se să respecte actul unirii de la 5 și 24 ianuarie. Cu mâna pe Sfânta Scriptură, domnitorul a rostit cu fermitate și emoție:
„Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”
