Piatra-Neamț devine, în perioada 5–7 iunie, unul dintre cele mai importante centre ale dansului sportiv din România, găzduind trei competiții de prestigiu: Campionatul Național de 10 Dansuri, Piatra Open Championship și Cupa Moldovei.
Peste 750 de sportivi din România și din străinătate vor participa la eveniment, transformând județul nostru într-un veritabil pol al performanței în dansul sportiv. Detaliile competiției au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au participat reprezentanți ai Federației Române de Dans Sportiv, ai administrației locale și județene, precum și partenerii implicați în organizare.
„Ne onorează faptul că Federația Română de Dans Sportiv a ales din nou județul Neamț pentru o competiție de asemenea nivel. Acest lucru confirmă că județul nostru poate fi o gazdă bună pentru evenimente sportive importante și că dispune de infrastructura și de oameni pregătiți pentru organizarea lor. Mă bucur că acest eveniment a devenit o tradiție și aduce beneficii atât promovării județului, cât și prin impactul economic. Urez <<Bun venit>> participanților și mult succes tuturor!”, a fost mesajul transmis din partea președintelui Consiliului Județean Neamț.
Partener important în organizarea competiției, Consiliul Județean Neamț a contribuit cu 250.000 de lei la susținerea evenimentului, reafirmându-și sprijinul pentru dezvoltarea sportului de performanță și pentru organizarea unor manifestări care promovează județul la nivel național și internațional.
Probe naționale și internaționale
Programul competițional include probe naționale și internaționale de dans standard și latino, reunind sportivi din mai multe categorii de vârstă. În paralel cu întrecerile pentru titlurile naționale, Piatra Open Championship aduce la start perechi din mai multe țări, oferind publicului un spectacol de înaltă ținută. Prin amploarea participării și nivelul competițional ridicat, evenimentul așază județul Neamț pe harta marilor competiții de dans sportiv din România și din Europa.
”Sala Polivalentă din Piatra-Neamț devine în aceste zile punctul de întâlnire pentru peste 750 de sportivi talentați, veniți din întreaga Europa și chiar din îndepărtata China. Este un privilegiu pentru noi să primim acești dansatori care aduc cu ei arta, disciplina și grația. Acest eveniment, realizat de Clubul Rays Dance în parteneriat cu Federația Română de Dans Sportiv, este un prilej de mândrie pentru comunitatea noastră.
Administrația locală susține acest proiect prin finanțare (conform Legii 350) și prin punerea la dispoziție a Sălii Polivalente. Impactul acestui eveniment este unul real: Ne consolidează notorietatea orașului pe harta competițiilor internaționale, aduce un aport economic important pentru unitățile de cazare din zona noastră, care sunt pline în această perioadă. Intrarea este gratuită pentru toți pietrenii! Vă invit cu drag la Sala Polivalentă să ne bucurăm împreună de acest spectacol al frumosului”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță.
https://www.monitorulderoman.ro/piatra-open-championship-2025-700-de-dansatori-internationali-campionatul-national-de-10-dansuri-si-gale-live-la-piatra-neamt/

