Am văzut „3 zile în septembrie” duminică, 4 octombrie, la Cinema Mon Amour din Piatra-Neamț.

Prima parte a acestui text e filmul așa cum l-am văzut eu.

A doua e ce au povestit, la finalul proiecției, regizorul Tudor Giurgiu și actrița Andreea Vasile, inclusiv vestea că studioul Lionsgate negociază un remake.

„3 zile în septembrie”: o mireasă de 40 de ani fuge de la propria nuntă

Ce faci când descoperi că podeaua existenței tale bine plănuite are drept în mijloc o gaură mare, întunecată, de neacoperit?

Când cei care te iubesc, teoretic – conform regulilor lor și nu ale tale – îți aplică stereotipuri și prefabricate peste cum ar trebui să trăiești. Nu contează cât de gros stau fardul și peticelile peste tine; sau peste cine crezi tu că ai fi.

„3 zile în septembrie” de Tudor Giurgiu are o soluție: iei titi-carul și fugi încotro vezi cu ochii.

Răpești șoferul cu 100 de lei.

Nu mai răspunzi la telefoane decât să spui că nu mai vrei să auzi de cei lăsați să se bălăcească, în urmă, în resturile unei nunți făcute praf sub anunțul adulterului și al minciunilor.

Evadezi într-o lume de scurtă durată. Intensă, văzută prin „one take”. O secvență de 65 de minute a mers șnur, iar tu, spectator, devii una cu aparatul de filmat și o urmărești pe Bianca, mireasa fugară, scârbită de mire, mamă, nuntă, dispusă să asculte mai degrabă secretara cu rol de amantă perenă. Cea care a trântit blidele maritale pe jos și a descoperit viermuiala din podea.

E un scenariu legat, și el, cu noduri, cu funde uneori, dar cumva – în alergarea nebună printr-un Eforie Sud golit și trist – Andreea Vasile (Bianca) reușește să tragă după ea nu doar camera, ci și spectatorul, într-o lume felliniană. Un traseu sub vânt de furtună, la capăt de vară.

O vezi uitându-se în jos, uneori râzând, alteori punându-și mâna la gură și bocind. O femeie de 40 de ani care încearcă să rămână însărcinată de doi ani, în vreme ce amanta nu are probleme la capitolul ăsta.

Sunt întâlniri posibile, dar profund ironice: mama Lia, văduva care a acceptat ca viața să treacă pe lângă ea, devotând-o altora. Deci sfatul ei rămâne în linia stereotipului: să nu îl lași, mamă. Nu cumva.

Nu contează cine e lângă tine, cât e. Să nu fii singură, la cei 40 de ani pe care chiar mama (interpretată credibil de Emilia Popescu) îi reproșează fugarei.

O mireasă, o altă mireasă care, dintr-un fel de milă instinctivă, o aduce la nunta ei. Pentru sarmale. Sarmalele sunt de neratat indiferent de nivelul dezastrului în care te scalzi. Unde apare, inevitabil, un romeo tipic, lipsit de orice urmă de empatie, ferm convins de șarmul lui de romeo.

Niște zâne românești, cel mai probabil de sorginte irlandeză, o apără de mirele plecat cu poliția pe urma ei. O scurtă și inutilă întâlnire cu Victor, logodnicul jucat de Emilian Oprea, reglează definitiv situația: secretara era doar un alt accident pre-marital pe un traseu plin.

Și apoi trei actori, în costume de carnaval, urși panda, un iepure veniți să câștige un ban la un botez, un fel de corolar profesional al lui „eu încotro o iau?”

Bianca are să sărbătorească alături de ei nunta inexistentă și divorțul care nu va fi, spre oroarea mamei sale. Se va trezi dimineață pe malul mării lângă o formă îmbrăcată în urs și se va uita la apa foșnind la picioarele ei.

Cam asta e povestea și nu, nu e strălucită, dar am stat cu ea.

Pentru că Andreea Vasile a reușit să îi dea ritm și forță.

Nu m-au interesat performanța tehnică a filmării à la cinéma vérité, nici câte zile a lucrat echipa, nici câți bani nu a luat de la Centrul Național al Cinematografiei. Acestea sunt lucruri de conjunctură care dispar în istoricul filmului.

Dar povestea ținută strâns, uneori un pic prea strâns și urgent, e umană. E ridicolă. Ar putea avea o urmare.

E parte dintr-o lume în care durerea se altoiește pe un pahar de tărie pe care ți-l întind binevoitor cu toții, ca remediu universal: dacă ți-i frig, dacă te doare mâna, dacă ți s-a fracturat sufletul.

Foto credit: TIFF, Cosmin Kleiner 

***

Giurgiu, la Piatra-Neamț: Lionsgate negociază drepturile de remake

Tudor Giurgiu și Andreea Vasile au ajuns la Cinema Mon Amour la finalul proiecției de la 19.30, după alte două întâlniri cu publicul în aceeași zi, la Onești și Bacău. Au vorbit cu cei peste 100 de spectatori aflați în sală. Regizorul a anunțat o ofertă venită în vară, după prezentarea filmului la Festivalul de Film de la Sarajevo.

„Am primit un e-mail de la o doamnă din Anglia. Ea lucrează pentru o mare companie de film, Lionsgate. A spus că a văzut filmul la Sarajevo, i-a plăcut enorm și ne-a propus, în momentul de față negociază, să cumpere drepturile de remake. Nu mă așteptam la așa ceva.” — Tudor Giurgiu, regizor.

Foto credit Piatra Neamț: @motionarthoughts 

Andreea Vasile a primit vestea cu o rezervă ușor amuzată. După Sarajevo a apărut o cronică în sârbă, din care a priceput, a spus ea, doar două cuvinte: „rumânskii temperament”. „Dacă filmul stă pe acest temperament românesc, cum îl faci cu americanii?”, s-a întrebat actrița.

Un prieten cu hotel la Eforie Sud a insistat luni de zile

Filmul nu era plănuit, a spus Giurgiu. „A venit un prieten care are un hotel în Eforie Sud și a zis: «Hai să facem un film aici, în Eforie.» Eu am zis întâi că glumește”, a povestit regizorul. A acceptat după luni de insistențe, iar scenariul s-a scris peste vară.

Filmările au durat șapte zile, cu o echipă de peste 70 de oameni. „Nu am făcut filmul în sistem clasic, tradițional, cu finanțare de la CNC”, a repetat Giurgiu la Piatra-Neamț.

La 12–13 grade, cu ploaie adevărată și fulgere adăugate pe calculator

Echipa a ajuns pe litoral în ultima săptămână din septembrie 2025, așteptând vreme de vară. „Erau 12–13 grade. Tot ceea ce era plănuit să fie un weekend la mare, o săptămână superbă, a fost un chin general”, a spus Giurgiu.

Furtuna din film nu e efect special. „Ploaia și norii au fost pe bune. Natura era, practic, încă un personaj nevăzut al filmului”, a explicat regizorul. Pe calculator au fost adăugate doar câteva fulgere.

Cu aparatul pe scripete și regizorul alergând pe scări

Într-un moment al secvenței de 65 de minute, aparatul de filmat coboară pe un scripete de la balcon până la piscină. În acele câteva secunde, regizorul și operatorul alergau pe scări prin hotel, pentru a-l prelua jos. Era un fel de cursă între coborârea furioasă de la etaj a miresei și echipa de filmare. Pe titi-car a fost montată o platformă pentru operator și pentru asistentul care regla claritatea.

Întrebată dacă a improvizat, Andreea Vasile a răspuns că nu a avut cum: „Nu era loc de improvizație deloc”. „Râdeam că ei, de la cameră, se gândeau: «să nu greșească actorii», iar noi ne gândeam: «să nu greșiți voi»”, a adăugat actrița. Cel mai greu a fost, potrivit ei, să lege scenele repetate pe bucăți, în doar două zile petrecute la fața locului.

Romeo-ul de la a doua nuntă: un minut pe ecran, cu frica de a strica tot

Miza a apăsat la fel de greu pe rolurile mici. „Mi-era foarte frică să greșesc […], pentru că le stricam colegilor dinainte tot ce au creat”, avea să declare Elias Ferkin Musuret, ”romeo”-ul de la a doua nuntă, care apare în film preț de un minut.

Giurgiu i-a atribuit acestuia scena cu „Romeo”. Momentul nu arăta așa în scenariu, a spus regizorul, Romeo nu exista ca nume, a fost reacția actorului la contextul filmului. O comedie neagră, după cum au spus unii.

Filmul a avut premieră în februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, și a deschis în iunie TIFF, la Cluj-Napoca.

Foto credit Piatra Neamț: @motionarthoughts 

***

Film: „3 zile în septembrie” (România, 2026)

Regia: Tudor Giurgiu

Scenariul: Tudor Giurgiu, Conrad Mericoffer, Radu Grigore

Cu: Andreea Vasile, Emilian Oprea, Emilia Popescu, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Adela Popescu

Durata: 77 de minute

Distribuitor: Transilvania Film

În cinematografe: din 18 septembrie 2026

3 zile în septembrie” este o producție independentă, realizată în coproducție de Point Film, StaySharp Film, Arome22 Creative Retreat, Libra Films și WaveCulture HUB.