DREPTUL LA NEUITARE…Astăzi despre ”stâlpii” de altădată ai satului românesc
Așa cum se știe una din pasiunile pr. dr. Florin Țuscanu este aceea de scotocire a documentelor importante, apărute de-a lungul istoriei, despre fapte importante din istoria locală. În ultima postare la rubrica diurnă ”Dreptul la Neuitare” pe care părintele Florin Țuscanu o susține pe pagina de facebbok, părintele Țuscanu, vorbește, cu multă nostalgie, despre o descoperire pe care a făcut-o la biserica din satul său natal, Hociungi, din comuna Moldoveni.
Iată relatările părintelui Florin Țuscanu despre acestă important descoperire.
”Poposind cândva în satul meu natal, am regăsit la intrarea în biserica <<Sf. Voievozi>>, (biserica în care am fost botezat), două tablouri vechi de peste un secol, realizate la începutul secolului XX în Atelierul Foto <<Splendid>>, din București, ce ilustrează chipurile luminoase ale ctitorului bisericii, preotul Vasile Chiriac, și cel al soției sale. Părintele Vasile s-a născut în anul 1859 si a trecut în veșnicie la 9 oct. 1928 (69 de ani), iar mormântul său este lângă altarul bisericii<< Sf. Nicolae>>, din cimitirul satului Hociungi.
Privind tabloul ctitorului frumoasei biserici din Hociungi, m-am gândit că ar fi binevenit un scurt portret în cuvinte, pe baza unor mărturii din arhive, consemnate de mine de-a lungul timpului.

Pr. Vasile Chiriac a venit la parohia Hociungi în anul 1894, la varsta de 35 de ani, slujind mai întâi în biserica de lemn din Ciocănești, singurul locaș de cult al satului pe atunci. Satul Hociungi avea 349 familii, cu 1357 suflete. Cu eforturi mari pentru acele vremuri, pr. Vasile Chiriac a antrenat toată suflarea satului pentru ridicarea unei biserici monumentale, invitând pe episcopul Gherasim al Romanului, în anul 1902 să sfințească locul viitoarei biserici.
Lucrările au durat 7 ani, cu osteneală și trudă, pentru că proiectul său a fost unic în județul Roman, după o arhitectură rusească. Sfințirea a avut loc la 25 oct. 1909, când același ierarh a sfințit biserica, iar preoții din zonă s-au succedat la noul altar și au oficiat 40 de Sfinte Liturghii, până la 3 decembrie”, susține pr. dr. Florin Țuscanu, care spune că părintele Vasile Chiriac a fost un preot gospodar și un cărturar în adevăratul sens al cuvântului.
Evenimente rămase în istoria localității
Meticulos în documentările pe care le face, pr. dr. Florin Țuscanu, consemnează și câteva evenimente importante la care preotul Vasile Chiriac a luat parte, menționând faptul că în iulie 1904, când se împlineau 400 de ani de la moartea lui Ștefan Vodă, a organizat o serbare locală.
Alte realizări demne de știut după atâția ani: preotul a susținut conferințe în cadrul unui Cerc Cultural „Vasile Conta” Porcești; a înființat prima bibliotecă parohială la Hociungi, în care avea cărți de mare valoare precum Cazania lui Varlaam (1643).
La 4 sept. 1910 a sfințit localul Școlii ridicat în preajma bisericii după proiectul lui Spiru Haret. S-a implicat activ în perioada Primului Război în colecte pentru ostași și pentru ajutorarea celor rămași acasă-văduve și orfani.
A suplinit în două rânduri și Parohia Porcești (Moldoveni) în 1902, după decesul pr. Gr. Bogza și în1918 după decesul pr. Gr. Drăgan. Pentru calitățile și meritele sale, a fost numit subprotoiereu de plasă (Plasa Siretul de Jos). În anul 1921 a obținut 1 ha de teren pentru ridicarea casei parohiale din Hociungi.
A slujit, cu demnitate și responsabilitate, sub 9 ierarhi(episcopi n.r) ai Romanului, primind din partea acestora recunoștință și cinste în rândul clerului, și oferindu-i-se și cea mai mare distincție pentru clerul de mir „Iconom Stavrofor” (purtător de cruce).
La 1 ianuarie 1927 (acum 99 de ani) s-a pensionat, în locul său venind tânărul preot Mihai Roșescu (32 de ani), hirotonit la 15 martie 1921, care va sluji la Hociungi până la moarte (1965). Părintele Vasile Chiriac a murit în ziua de 9 octombrie 1928 și a fost înmormântat în cimitirul satului Hociungi.
