15 aprilie, ora 13.00, consilierii locali pietreni decid sau nu interzicerea păcănelelor

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Pe 15 aprilie, la Piatra Neamț, consilierii locali decid soarta sălilor de jocuri de noroc. După ce societatea civilă a demarat o adevărată campanie împotriva păcănelelor, după mai multe întâlniri între conducerea Primăriei Piatra-Neamț și reprezentanții firmelor care desfășoară activități în acest domeniu, iată că, după sărbătorile pascale, consilierii vor decide. Proiectul de hotărâre prevede interzicerea organizării și desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice, pe raza U.A.T. Piatra-Neamț, reglementate conform prevederilor legale privind organizarea exploatarea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor loto tradiționale organizate de Compania Națională „Loteria Română” S.A., reglementată ca monopol de stat, precum a pariurilor sportive”.

Conform proiectului de hotărâre supus atenției Consiliului Local la inițiativa consilierilor locali P.N.L. – Constantin Teodorescu, Grigoruță Oniciuc, Valentina Baciu, Rodica Murguleț, Nicolae-Ciprian Enache, Constantin-Alexandru Asandei și consilierului local U.S.R., Vasile Manuel lacob se hotărâște că: ”Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își vor continua activitatea până la expirarea perioadei de autorizare”.

În România, autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc este valabilă un an de la data acordării, conform reglementărilor Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Aceasta este distinctă de licența de organizare, care are o valabilitate mai lungă, de 10 ani.

Inițiatorii își explică și decizia

Fenomenul jocurilor de noroc, în special în forma exploatării în locații fizice, generează efecte sociale negative în comunitățile locale: supraîndatorare, conflicte familiale, risc de abandon, scăderea calității vieții, precum vulnerabilizarea categoriilor sensibile (tineri, persoane cu venituri mici). Totodată, concentrarea acestor activități în anumite zone urbane poate afecta ordinea publică, siguranța,  percepția de securitate  și atractivitatea spațiului public. Situația existentă justifică măsura de interzicere susțin consilierii locali pietreni. În practica recentă, mai multe administrații locale au anunțat intenția de a utiliza noul cadru legal pentru a restrânge sau elimina sălile de joc, tocmai ca reacție la impactul social al fenomenului pentru reconfigurarea spațiilor urbane.

În cazul municipiului Piatra-Neamț, interzicerea pe raza UAT-ului este o măsură de politică publică locală care oferă un răspuns ferm la solicitările comunității privind diminuarea efectelor sociale negative și este prevăzută expres ca opțiune de legiuitor  – consiliul local decide dacă se pot sau nu desfășura, se stipulează în expunerea de motive.

Există și un amendament

Consilierul local liberal, Valentina Baciu a formulat și un amendament la proiectul de hotărâre, care are în prim plan Loteria Română și exceptarea firmei statului român. ”Activitățile de jocuri de noroc desfășurate prin Compania Națională Loteria Română SA pentru jocurile loto tradiționale și Ia distanță, noroc, noroc plus și super noroc, expres și lozuri.

În luna martie au avut loc consultări la primărie

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță a organizat consultări la sediul primăriei, având ca subiect proiectul de hotărâre depus de consilierii locali ai PNL și USR pentru interzicerea jocurilor de noroc pe raza orașului. Întâlnirea a beneficiat de o participare extinsă, fiind prezenți consilieri locali de la toate formațiunile politice reprezentate în Consiliul Local, precum și reprezentanți ai societăților comerciale care dețin licențe pentru jocuri de noroc în municipiu. În cadrul ședinței, fiecare tabără și-a expus argumentele: inițiatorii proiectului și consilierii participanți au subliniat imperativul protecției sociale, în timp ce reprezentanții operatorilor au prezentat riscurile economice și juridice ale unei interziceri bruște. Primarul a solicitat operatorilor economici furnizarea unui set de date tehnice obligatorii: impactul social asupra forței de muncă – numărul angajaților cu domiciliul în Piatra-Neamț care activează în acest sector sau în firmele de servicii conexe (pază, curățenie, mentenanță); impactul economic orizontal – situația spațiilor comerciale și a contractelor cu furnizorii locali; calendarul juridic al autorizațiilor – termenele exacte de expirare a acordurilor de funcționare eliberate de municipalitate pentru fiecare punct de lucru, dar și contribuția la bugetul local – cuantumul taxelor și impozitelor achitate anual către bugetul municipiului.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE