Vacanță creativă pentru copii la Piatra-Neamț: Se redeschide Școala de Vară „Carmen Saeculare” – ediția a XIV-a
Piatra-Neamț devine din nou epicentrul creativității și al educației artistice, odată cu reluarea Școlii de vară organizate de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, prin Școala Populară de Artă.
Evenimentul ajuns la cea de-a XIV-a ediție va avea loc în perioada 30 iunie – 1 august 2025, oferind copiilor din județ o alternativă educativă și distractivă pentru vacanță.
Pentru a răspunde interesului crescut manifestat în ultimii ani, organizatorii au pregătit un calendar extins, împărțit în cinci serii săptămânale, corespunzătoare celor cinci săptămâni complete ale perioadei menționate.
Activitățile vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț (Strada Ștefan cel Mare, nr. 3A).
Ce cursuri pot alege copiii?
Participanții, cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, vor putea lua parte la cursuri de inițiere în:
- Modelaj în lut
- Dans modern
- Dans popular
- Canto tradițional
- Canto – muzică ușoară
- Pictură
Prețul participării la o serie de cursuri este de 250 lei, iar numărul maxim de locuri disponibile pentru fiecare serie este de 15 copii, pentru a asigura un cadru prielnic desfășurării activităților interactive și personalizate.
Înscrierile se pot face la sediul instituției sau la telefon 0233.214.026. Locurile sunt limitate, iar interesul este deja ridicat, astfel că organizatorii recomandă rezervarea din timp.
Școala de Vară „Carmen Saeculare” reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii talentați și o ocazie unică de a descoperi și dezvolta pasiunile artistice într-un mediu prietenos și profesionist.
PROGRAM ȘCOALA DE VARĂ 30.06.2025 – 01.08.2025
Săptămâna 30.06.2025 – 04.07.2025
Săptămâna 07.07.2025 – 11.07.2025
Săptămâna 14.07.2025 – 18.07.2025
Săptămâna 21.07.2025 – 25.07.2025
Săptămâna 28.07.2025 – 01.08.2025
Luni
10.00 – 12.00 dans popular – prof. Ioan Luchian
12.00 – 14.00 pictură – prof. Cristian Bistriceanu
Marți
10.00 – 12.00 modelaj – prof. Ionela Lungu
12.00 – 14.00 dans modern – prof. Paula Ghivirigă
Miercuri
10.00 – 12.00 dans popular – prof. Claudiu Luchian
12.00 – 14.00 canto muzică ușoară – prof. Paula Ghivirigă
Joi
10.00 – 12.00 artă decorativă – prof. Cristian Petrescu
12.00 – 14.00 canto popular – prof. Laurențiu Marian
Vineri
10.00 – 12.00 pictură pe pietre – prof. Raluca Irimescu
12.00 – 14.00 dans popular – prof. Anda Acristinei.
